sâmbătă, 10 octombrie 2009

Capitolul doi...

Au rămas în urmă poveştile ploilor din toamna anului trecut , legendele fulgilor de nea şi basmele primăverii, gândurile purtându-ne pe aripile speranţei împlinirilor verii.

Un drum început la mijloc de septembrie , sub picuri de ploaie, a ajuns pe ultimii lui metri , tot sub imperiul norilor, dar cu promisiuni calde din partea razelor de soare.

Intraţi în băncile şcolii,împreună cu visele părinţilor şi plini de speranţe, năzdrăvanii bobocei au trăit împreună emoţiile învăţării alfabetului, ale scrierii primelor rânduri, ale socotitului şi rezolvării problemelor, ale competiţiilor sportive , cu bucuriile şi tristeţile aferente.

După o primă vacanţă mare, ale cărei ecouri parcă mai persistă în amintirile noastre , am pornit un al doilea capitol al frumoasei poveşti , ţesută între zidurile cetăţii viselor noastre.

Să ne bucurăm împreună de zilele ce vor urma , de bucuriile unui alt anotimp al devenirii noastre.

Invitaţie



Vă invităm în comunitatea părinţilor preocupaţi de educaţia copiilor – SuntParinte.ro!
Site-ul , realizat de specialişti în domeniul educaţiei, vine în sprijinul celor care doresc să pună umărul la formarea unei personalităţi armonioase a copiilor lor , aceasta constituind temelia creării unui viitor deosebit pentru aceştia.

Ne alăturăm şi noi acestui demers , oferindu-vă legătura spre pagina respectivă

Sunt părinte

sâmbătă, 28 februarie 2009

Prima creaţie

Primăvara

*Primăvara a răsărit pe cer deasupra pământului şi creşte primele flori.Ea e anotimpul meu preferat.
*Bulgărele de aur topit aruncă văpăi. Soarele a răsărit şi trimite peste noi o fărâmiţă de lumină rătăcită pe pământ. Ghiocelul creşte mereu ca un cântec minunat ce îşi varsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare..
*Păsările îşi fâlfâie aripile ca două steaguri, aducând cu ele vremea caldă.
*Hai ,copii , cu toţi la joc !